Povești din Muntele Mic

Povești din Muntele Mic — viața de zi cu zi care învață prezența

Viața de zi cu zi cu animale nu ordonează existența. Mai degrabă o liniștește.

Înainte să pun primul bol, ascult tăcerea din Muntele Mic.
Mirosul de dimineață al cafelei se amestecă cu aerul răcoros și cu blana câinelui.
Bruno se plimbă ca și cum fiecare om ar merita să fie cunoscut.

Așa începe ziua mea.
Nu cu zgomot, ci cu un ritm care era aici înaintea mea: bătăile lăbuțelor, torsul pisicii și cafeaua care se răcește mai repede decât ar trebui.

Muntele Mic nu este o poveste, deși sună ca din basme.
Este o răscruce de drumuri, o brutărie, o poiană și oameni care știu numele lui Bruno, deși nu-mi știu pe al meu.

Bruno se apropie de oricine îl privește cu bunăvoință. Ca și cum chiar ar crede că lumea este, în mare parte, în regulă. Eu stau lângă el. Cu o cană în mână. Și încep să observ lucruri care înainte îmi scapau — cum pisica este atrasă de căldura tastaturii, cum câinele poate aștepta o privire care nu trebuie să fie imediată.

Am încercat odată să-mi pun viața în ordine. Dulapul. Programul zilei. Gândurile. S-a dovedit că în această casă domnește altceva. Nu planul. Nu calendarul.

Ritualul.

Fâșâitul lăbuțelor pe podea dimineața. Torsul pisicii. Cafeaua pe care iar nu apuc să o beau caldă. Acesta este ordinea mea. Imperfectă. Repetitivă. Suficientă.

A fi aici

Viața cu câine și pisică nu se potrivește într-o instrucțiune. Mai degrabă este o atenție la semnalele mici — priviri, pauze, momente care nu cer reacție. Din această perspectivă, viața de zi cu zi nu cere reparare. Cere prezență.

Încă nu știu exact despre ce va fi acest blog. Poate despre așteptarea pe care o învață pisica.
Poate despre „acum”, pe care îl amintește câinele. Poate despre cafeaua care se răcește mai repede decât ne-am dori. Un lucru îl știu sigur: nu trebuie să faci mai mult.

Uneori este de ajuns să fii. Și să lași viața de zi cu zi să-și urmeze cursul.

Maja din Muntele Mic
autoare TUF TUF
scrie despre legătura om–animal ca spațiu al prezenței, nu al controlului