Lilka nu a venit

Lilka nu a venit să mă mângâie

Nu orice legătură apare ca să repare ceva. Sunt unele care pur și simplu ne dau la o parte. Lilka a apărut în viața mea fără veste. Nu a fost un răspuns. Nu a fost o hotărâre. Nu-mi amintesc momentul „de acum înainte”.

Pur și simplu era.

Bruno a intrat în casa mea ca o poveste care voia să se întâmple.
Lilka a venit altfel. Ca un fapt cu care nu se discută.

Destul de repede am înțeles că ea nu a venit să mă mângâie.
Mai degrabă ca să încetez să mai fiu în centrul a tot ce se petrece aici.

Pisica care nu verifică

Lilka nu se asigură că mă uit la ea. Nu caută confirmare. Nu așteaptă o reacție. Este acolo unde vrea să fie. Pe pervaz. Pe spătarul scaunului. În locul pe care ea însăși l-a ales ca al ei. Uneori aproape. Alteori clar dincolo de raza de acțiune.

La început mi-a fost stânjenitor.
Pentru că undeva în adânc fiecare dintre noi vrea să fie de folos.

Lilka nu-și asumă această nevoie.

Hotare

Cu Lilka nu se pot stabili condiții. Nu răspunde la tonul vocii sau la privire. Dacă vrea să fie lângă tine — este. Dacă nu — dispare. Nu este o demonstrație. Este o hotărâre. Abia după o vreme am văzut cât de rar întâlnești pe cineva care păzește atât de liniștit propria distanță. Fără explicații. Fără justificări. Fără sentimentul că cuiva i se cuvine ceva.

Lilka nu respinge. Ea pur și simplu așază distanța.

Liniște

Bruno umple spațiul. Este prezent cu totul.

Lilka face ceva opus. Lasă loc.

Când în casă devine prea gălăgios — dispare. Nu teatral. Nu de fațadă.
Pur și simplu încetează să mai fie acolo unde totul se îngroașă.

Pentru o pisică, posibilitatea de a se retrage, de a se întoarce în locuri cunoscute și la propriul ritm nu este o moft. Este o cale de a nu lăsa tensiunea prea aproape.

Abia atunci se vede că liniștea este și ea un mesaj. Nu totul cere o reacție.
Nu totul trebuie pus la punct imediat. Uneori ajunge să te dai înapoi.

Legătura

Cu Lilka legătura nu înseamnă a fi împreună. Înseamnă să știm unul de altul — chiar și din alte camere. Nu o controlez. Nu verific dacă are nevoie de mine. Iar ea uneori vine. Se așază lângă mine. Și apoi iar dispare.

Asta este de ajuns.

Ce mă învață

Nu mă învață răbdarea în sensul clasic. Nici grija înțeleasă ca o pregătire neîntreruptă. Mai degrabă că apropierea nu merge întotdeauna mână în mână cu disponibilitatea. Că legătura nu trebuie să fie egală ca să fie adevărată. Că poți fi important — și să nu fii în centru.

Într-o lume care vrea mereu ceva,
Lilka amintește că lipsa reacției poate fi o formă de grijă față de sine.

Casă

Datorită Lilkai în casă sunt locuri în care nu intru. Clipe pe care nu încerc să le umplu. Spațiu care nu așteaptă atenție. Și tocmai atunci se face liniște.                

Nu trebuie să înțeleg totul.

Nu trebuie să numesc totul.

Este de ajuns să las să fie.

—

Maja din Góreczki
îngrijitoarea lui Bruno și Lilka
autoarea TUF TUF
scrie despre legătura om-animal ca spațiu al prezenței, nu al controlului